GUESS_WHO_

 
registro: 29/12/2007
O singura certitudine, o singura convingere :odata cu timpul toate se schimba. :) Metamorfoza – unicul adevar incontestabil
Pontos103mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 97
Último jogo
Bingo

Bingo

Bingo
1 ano 3 dias h

Prietenul meu

     Obisnuiam sa-l urasc!  

     L-am cunoscut intr-o vineri.  Un om inalt si vanjos cu ochii ca otelul, mustata deasa, zambet de rechin si voce dura. Eu eram boboc in vacanta, si, cum aveam nevoie de bani pentru cursurile ce urmau sa-mi ofere o diploma de om educat, m-a angajasem la o fabrica. Maestrul Nelu –Nea Nelu - m-a luat in primire de cum m-a vazut: “ Ia, zi, bai tzaca, ai venit la munca ori la lucru?” Am pufnit nervos si important si l-am intrebat ce am de facut. “Pai intai si intai o sa vedem ce stii, apoi o sa te punem sa faci!  Si, vezi, ca dupa avem shedinta cu membri de partid. Te tii dupa ceilalti pana la sala de intrunire.” “Domnule, eu n-am treaba cu alea, eu am venit sa lucrez.” “Bai, mustata, (aveam o umbra abia rasarita pe buza de sus),  aici ce zic eu e lege si eu am zis ca azi vii la shedinta!  Pana atunci pune mana si matura pe aici si intre timp trage cu ochiul la ce fac ceilalti ca meseria se fura; nimeni n-are vreme sa stea la c urul tau sa te invete.”   Au trecut opt ore si ma batea gandul sa o sterg englezeste din vestiar, dar nea  Nelu ma mirosise si pusese un vlajgan pe urmele mele pana si la dush… Asa ca pe cand incercam sa o tai m-am simtit apucat de ceafa ca un iepure si ghidat catre “sala de shedinte”.  M-am trezit insotit la birtul de langa fabrica unde o fasneata de fata i-a primit pe ceilalti cu familiaritate si a adus pe loc la masa atatea beri cati eram.  N-aveam chior la mine si, macar ca imi ardea buza dupa o inghititura, am refuzat halba. Maestru  Nelu mi-a facut cu ochiul si mi-a soptit " Las' ca la chenzina dai tu o halba." Din serviete cativa colegi au scos “discursurile” –cutii de table - si s-au asternut pe joc si povestit pret de vreo ora si ceva. 

     Nea Nelu zicea banc dupa banc si la masa hohotele de ras nu conteneau. Batea zarul mai ceva ca Mircea pe turci la Rovine si  castiga aproape incontinuu. La fiecare zar avea o rima si chibitzii o rosteau odata cu el.  Si, fara sa vreau, stand langa el,  sorbind din bere si razand la glume, m-am simtit deodata unul dintre ei, acceptat. Un sentiment care, pana atunci, imi lipsise.

    In toamna aceea nea Nelu m-a gazduit la el, caci nu aveam unde sa stau. M-a ashezat la masa lui, langa familia sa, am mancat impreuna cu copiii lui si s-a bucurat de fiecare examen pe care l-am luat de parca el il trecuse.

    Peste  ani am reusit sa pastram relatia.  Am depasit repede ura si am ajuns sa-l stimez si sa-l respect asa cum merita. Am ajuns sa-i inteleg si sa-i accept ironiile si vorbele de duh si sa trag invataminte din cuvintele lui.

    Azi l-am vizitat si l-am vazut, poate, pentru ultima data in viata. Trupul lui plin de viata e acum stors si vlaguit si n-a putut sa se ridice. Ochii si zambetul pe care odinioara il percepusem ca fiind ironic si rau mi-au amintit de vechiul meu prieten si indrumator. 

    Cu voce moale si inceata rosteste salutul si intinde cu greu mana tremuranda in care e infipt un ac ce-i picura in vene inca un strop de viata. Abia se zareste corpul sub patura.      

     Povestim! Politica, despre “baietii destepti”, despre iarna grea si sinistrati, despre sotia si copiii lui care urmeaza sa soseasca. E ca de obicei la curent cu tot si comenteaza stirile cum o facea intotdeauna.  Imi face semn catre noptiera si-mi cere din sertar parfumul. Azi vine si nepoata lui preferata sa-l vada.

     Nu poate deschide dopul. Strang din falci pana simt ca ma doare.  Si inghit, inghit pana simt ca pot iar sa vorbesc: “Ce-i nea Nelu, te pregatesti sa mergi la bordel?” incerc eu ca ma salvez din ghearele tristetii cu o gluma.  Prinde ca pe vremuri idea din zbor si-mi povesteste o intamplare din vremea tineretii lui: inainte de razboi baiat holtei mergea ca omul la femei. Erau pe atunci bordeluri tinute de matroane cu fete frumoase,  aranjate si scolite in placerile trupesti. O casa de toleranta avea geamurile demisolului la strada. Doi caini se inciotasera in dreptul ferestrei deschise, si tot incercand sa scape unul de altul cad inauntru. Un smecher ce se nimerise prin zona ii vede si suna la usa. Deschide matroana si inainte sa-l poata lua de urechi pisicherul ii spune: “Sarut mainile coana mare … vezi ca ti-a picat firma in pivnita!”

    A venit si familia. Imi iau la revedere strangand usor mana moale si uscata. Pe coridor nepoata lui nea Nelu incearca sa isi stapaneasca plansul ca sa poata intra.               

    Ies in frigul iernii si ma opresc langa un copac din curtea spitalului.    Ciudat! Nu ploua si totusi simt boabe ude pe obraji.  Ma fac de rusine.  O durere insuportabila din piept ma face sa suspin ca un copil.

      Nu pot, nu vreau sa cred ca saptamana viitoare n-am sa-l mai vad.

     Inchid ochii ascunzandu-mi lacrimile! 

     Il revad in minte imbracat cu haina de piele neagra si lunga, incins cu centura cu catarama lata, pe care o purta cu demnitatea omului ce-si cunoaste valoarea.  Un om pe langa care nu trecea nimeni nepasator. Barbati si femei deopotriva ramaneau fascinati de tinuta si spiritul  lui.  Imi amintesc si acum vechile lui povesti din razboi,  istorisirile de cand era in lagar si cele din primii ani ai comunismului cand o ducea greu, dar si lungile discutii si dezbateri de dupa revolutie. Pe atunci vocea lui puternica rasuna  cu hotarare si prea putini erau cei care aveau curajul sa-i stea impotriva.

    Asa vreau sa mi-l amintesc pe cel care a luat intr-o toamna un orfan in casa lui, si care e acum prietenul meu.