gand de primavara

 
registro: 29/04/2015
Pontos107mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 93

Timp pentru noi doi

Intr-o lume a  individualismului, egocentrismului si a dorintei de autorealizare, ne trezim tot mai singuri desi, aparent, suntem inconjurati mai mult decat oricand de oameni, avem conexiuni si putem sa ne miscam cu usurinta in orice colt al lumii.

In efortul nostru de a trai, atentia ne este condusa, de cele mai multe ori, de propriile dorinte, alergam sa ne implinim propriile obiective si ne concentram pe visele noastre, reusind sa realizam multe…pana la un punct. Acel punct in care, desi ajungem sa avem multe, sa ne implinim majoritatea viselor, privind in jurul nostru, descoperim ca nu avem cu cine impartasi bucuriile…pentru ca, in goana noastra, am acordat prea putin timp si atentie celor care ne puteau oferi prezenta lor.

Prinsi de alergatura noastra, fie nu consideram necesara prezenta cuiva langa noi, fie credem ca suntem incetiniti sau deviati de solicitarile celuilalt sau, pur si simplu, coplesiti de nevoile noastre, nu mai avem timp, energie si nu mai stim cum sa ne apropiem de ceilalti sau sa ii lasam pe ceilalti sa se apropie de noi si, daca totusi o facem, ne ciocnim de multe ori de neintelegeri, certuri, nemultumiri, care ne determina sa vrem sa parasim relatiile.

Mai mult ca orice, intimitatea din relatii, bucuria impartasirii, tandretea, grija, investitia pe care o facem in cel de langa noi, daruirea, scopurile comune, afectiunea si comunicarea din relatiile cu persoanele apropiate, sunt cele care ne aduc linistea, ne bucura si ne conduc spre o viata fericita. Si, desi cei mai multi dintre noi stim asta, nu reusim sa traim relatii implinite. Fie pentru ca facem alegeri nepotrivite, fie pentru ca, de multe ori, avem idei gresite despre cum ar trebui sa fie o relatie, pentru ca, uneori avem prea multe asteptari sau alteori nu asteptam mai nimic, alteori nu ne straduim aproape deloc sau ne straduim prea mult, ne lovim de necunoastere, de diferente, de propriile limite sau de cele ale partenerului, asteptam mai mult sa primim si, ne amagim cu fantezia ca la un moment dat se va intampla ceva, celalalt se va schimba, ne va oferi mai mult si relatia va merge ca pe roate. Si…de cele mai multe ori in urma ramane doar un vis iar noi, traim in realitatea in care, nu avem timp, nu suntem multumiti, avem frustrari, nu stim ce si nici cum sa facem sa avem relatii satisfacatoare.

Avem nevoie de timp pentru a fi cu noi ca sa ne cunoastem, sa ne regasim dar avem nevoie de timp si pentru a fi in doi, pentru ca doar impartasirea ne sporeste!

Aveti grija de voi si de toti cei dragi voua!